Pe data de 13 aprilie 1862 a fost adoptată Prima Lege a Presei din Principatele Unite al Țării Românești și Moldovei, care reglementa drepturile de autor ale operelor literare și artistice.
Această lege s-a inspirat din legea franceză din 1793, care prevedea dreptul la proprietatea literară, adaptată societăților românești din secolul al XIX-lea. Legea amintită mai sus a avut un impact profund asupra elitei sociale politico-economice și intelectuale în Principatele Unite ale Țării Românești și Moldovei, fiind adoptată pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Datele istorice din acea perioadă dezvăluie un grad de analfabetism ridicat în principate, în proporție de 80 %, ceea ce denotă faptul că adoptarea legii a avut un impact asupra unor puțini oameni (10 %), dar care se bucurau de implementarea ei. Intelectualii vremii au întâmpinat această lege cu brațele deschise, fiind totodată perioada în care Principatele Române au fost profund reformate, iar orice reformă nouă era bine venită.
Evoluția presei de atunci și până acum a întâmpinat o traiectorie pozitivă, mulți dintre intelectualii vremii fiind și jurnaliști (Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale).
Evoluția calitativă și cantitativă a presei s-a bucurat de un real progres, până la implementarea primului regim autoritar din România (1938-regimul lui Carol al II-lea).
Drepturile de proprietate literară:
Art. 1. Autorii de tot felul de scrieri, compozitori de muzică, sau desenatorii, cari vor săpa sau litografia tablourile ori desenurile lor, în tot cursul vieții lor, se vor bucura ca de o proprietate a lor de dritul excluziv de a reproduce și a vinde operile lor în tot Principatul, sau de a trece către alții această proprietate a lor, fiindu-le acest drit recunoscut după legile în ființă.
Art. 2. Moștenitorii acestora sau cesionarii cătră care au trecut dritul lor, se vor bucura de același drit, în termen de 10 ani, după moartea autorului sau compozitorului.
