Miercuri, 24 ianuarie, se împlinesc 159 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza – Mica Unire, cum a rămas evenimentul din 1859 consemnat în istorie.
Anul 1859 a reprezentat un punct de însemnătate crucială în istoria românilor și primul pas important în direcția înfăptuirii statului național român.
Pe 24 ianuarie 1859, unionistul Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Țării Românești de către deputații din Adunarea electivă de la București, după ce devenise anterior, pe 5 ianuarie, domnitor al Moldovei.
Mica Unire a reprezentat un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două principate.
Urmările Unirii au fost uriaşe. De data aceasta nu a mai fost vorba de o simplă schimbare de domnie, ci de o nouă pagină de istorie naţională. Începea o epocă de realizări profunde în toate domeniile, care au deschis calea modernizării şi dezvoltării României şi care au creat condiţiile obţinerii Independenţei (1877) şi realizării Marii Uniri (1918).
Ţelul comun de unire a românilor într-un singur stat a fost atins la data de 1 decembrie 1918, când a avut loc Unirea Principatelor Române: ale Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.
Hotărârea din 1859 a politicienilor români sfida decizia Marilor Puteri, care ceruseră ca Unirea Principatelor Române să fie doar una administrativă. Mai exat, cele două principate să aibă instituţii similare, dar în dublu exemplar: doi domnitori, două guverne, două parlamente, cu o singură Curte de Casaţie, comună, la Focşani. Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza a dus la realizarea unui singur stat. Peste doi ani, administraţia lui Cuza unifica instituţiile, iar Unirea devenea una reală.
Continuarea AICI
