„Democrația americană s-a defectat puțin”. Așa se face că glumește Adrian Năstase pe blogul său. Se face, însă, că glumește, fiindcă, după o succintă dar foarte densă analiză, distinsul lider politic, jurist, diplomat și universitar trage o concluzie care ne pune foarte serios pe gânduri: „Dincolo de gravitatea evenimentelor de pe Capitoliu, consecințele politice în SUA și în lume vor fi dramatice. «Cele două Americi» vor continua să se înfrunte, generând un posibil vid de putere în echilibrul mondial”.
Să fie, oare, aceste evenimente, un semnal pentru „Sfârșitul imperiului” pe care îl prevestea, prin 2002, Emmanuel Todd în cartea sa subintitulată „eseu despre descompunerea sistemului american” sau efectul inevitabil al crizei lumii unipolare,al cărui centru conducător se află în patria Statuii Libertății, o lume care ar putea ajunge în imposibilitatea de a se gestiona și pe care, la sfârșitul anilor 90 ai veacului trecut, îl anticipa Ignacio Ramonet în a sa „Geopolitică a haosului”? Greu de spus, deocamdată, dar cu certitudine, ne putem aștepta ca evenimentele din 6 ianuarie să facă, deopotrivă, obiectul unor analize substanțiale, cât și al unor speculații, al unor scenarii având ca scop diversiunea, deruta și, în acest fel, manipularea maselor. Până atunci, luăm act de mesajele care vin din partea unor personalități reprezentative ale mediului politic european și transatlantic. Mesaje între care nu am regăsit și pe cel al pseudo-președintelui Klaus Iohannis. Fapt pe care l-am semnalat într-un text apărut pe pagina jurnalul.ro, întrebându-mă care ar putea să fie factorii interni și extern care l-au determinat să ia această poziție a mutului față de evenimentele violente petrecute pe 6 ianuarie în capitala Marelui Nostru Aliat Strategic?
Întrebare la care, firește, nu am primit răspuns, așa că îmi rezerv dreptul să avansez câteva ipoteze, ca să nu le zic mai direct „suspiciuni rezonabile”. Întâia și cea mai sustenabilă ar fi aceea că, la Palatul Cotroceni, nu a parvenit cuvântul scris al chiriașului, cuvânt scris și aprobat la o anumită cancelarie din a cărui vorbă Klaus Iohannis nu iese în ruptul capului. La fel de îndreptățită mi se pare, însă, și ipoteza că acest cuvânt scris s-ar prea putea să vină de undeva mult mai aproape de locația instituției prezidențiale. Mai precis de la Ambasada Statelor Unite la București.
Idee pe care mi-o întărește și pasajul final al textului lui Adrian Năstase pe care, spre corecta informare a cititorului, în citez integral: „Aștept comentariile ambasadorului Adrian Zuckermann despre funcționarea statului de drept în America”.
Așteptare pe care o împărtășește și subsemnatul, dat fiind precedentul creat de comentariile foarte acide și categorice ale excelenței sale privind viața politică din România. Comentarii pe care unii cititori, nu prea muți ce-i drept, le-au aplaudat, în timp ce, deloc puțini, au considerat că ele încalcă în mod flagrant normele relațiilor internaționale și uzanțele comunicării diplomatice.
Revenind la comentariile pe care Adrian Năstase a scris, sub proprie semnătură, că le așteaptă, trebuie să spun că nu prea văd cum ar putea să facă excelența sa ambasadorul Adrian Zuckermann asemenea comentarii, fiindcă la nivelul Departamentului de stat, al cărui angajat și slujbaș este, nu prea cred că se va bucura de aceeași lejeritate de–și face cunoscute opiniile-bineînțeles, foarte critice!- de care profită aici, pe dulcile și îngăduitoarele plaiuri mioritice. În plus, domnul ambasador al Marelui Licurici a fost numit pe post de către președintele acum la final de mandat al Statelor Unite, Donald Trump, rămânând de văzut dacă noul președinte, Joe Biden, ca și viitorul șef al Departamentului de Stat, îl vor mai considera apt combatant. Decizie care poate că ar trebui să țină seama și de rezerva cu care, în marea sa majoritate, opinia publică din scumpa noastră patrie a reacționat la așa-zisele analize ale actualului ambasador al Statelor Unite, mai ales la cele referitoare la un anumit partid parlamentar, cu o temeinică bază de masă, adică la PSD.
Așa că, indiferent dacă ambasadorul Adrian Zuckermann ne va oferi sau nu analiza sa despre evenimentele de pe Capitoliu și despre consecințele lor interne și internaționale, ceea ce așteptăm în mod deosebit în perioada următoare din partea Marelui Aliat de peste mări și țări este să primim acele dovezi sub semnul cărora, în cartea sa de referință „Lumea, America și noi”, Adrian Năstase descria „deschiderea relațiilor româno-americane după 1990”. Mai direct spus „drumul de la rezervă la dialog, de la disponibilitate formală la receptivitate de fond, de la sinceritatea mesajului la încrederea atitudinii”. Parcurs atât de necesar să fie relansat cu atât mai mult cu cât, spre sincerul nostru regret, ambasadorul SUA, aflat încă la post, nu este un accident în materie. Excelența sa fiind precedat de alți înalți diplomați americani acreditați la București despre care, în deplin consens cu Adrian Năstase, putem spune că „au adus grave prejudicii relațiilor bilaterale”. Ceea ce, însă, din nou pe aceeași lungime de undă cu Adrian Năstase, trebuie să că nu ne-a redus și nici nu ne poate reduce „încrederea în convingerea că Washingtonul își apreciază partenerii de dialog pentru profesionalism, sinceritate, curaj”.
Avem, așadar, solide și convingătoare motive pentru ca, parafrazând butada clasică a lui Andre Gide, să spunem că așteptatele comentarii ale ambasadorului Adrian Zuckermann despre „defectarea democrației americane” s-ar prea putea să ne intereseze, mâine, mai puțin decât azi.
Comentariile domnului ambasador care ne vor putea interesa mâine, mai puțin decât azi
