Sub ochii indiferenți ai unor autorități incapabile, Grădina Maicii Domnului devine cimitir. Dacii liberi au decis că nu avem nevoie de medici, cum nu avem nevoie de pastă de dinți.Nu avem nevoie, oricum, de justiție și legi, de reguli și bun simț. Suntem liberi, ce pana mea. Liberi să alegem, dar stăm la mici și grătare.
Liberi să salvăm țara asta, dar suntem la bere pe plajă toată vara. Liberi să învățăm, să evoluăm, dar suntem la petrecerea cu spume și șampanie de la Mamaia, înconjurați de silicoane și botox. E simplu să aruncăm toate lăturile în capul celor ce, vremelnic, ne conduc, dar uităm, se pare, că sunt produsul de concepție al unei societăți tarate, virusate de corupție, indolență, nesimțire și prostie, toate ridicate la rang de virtute.
E societatea care așteaptă să îi curețe jandarmii curtea plină de noroaie, în timp ce ea zace în birt, care închide cu disperare toate ferestrele și zace în propriile miasme ca să nu o tragă curentul. E societatea care se tratează de cancer cu bicarbonat, după ce, în prealabil, a curățat aragazul cu aceeași soluție miraculoasă. E societatea care vrea o țară ca afară, dar cu muncă în stil mioritic și zile libere fără număr.
E societatea care își trimite repetenții în parlament și apoi strigă că legile nu sunt previzibile. E societatea care e în delir că niște puști, pe munca lor și banii părinților, câștigă niște premii apte să îi ducă departe, cât mai departe de țară, dar își înjură medicii care crapă încercând să le salveze altora viețile.
Ce contează? Noi știm ce trebuie să facem în caz de atac atomic, gâlci și sinuzită, cancer limfatic și incendii. Suntem profesori și medici, judecători și procurori, specialiști în fizică cuantică și în artă neconvențională și în Bach și Salam, deopotrivă. Noi știm tot. Nu avem nevoie să citim, nu avem nevoie să ascultăm. Ne suntem suficienți. Suntem bolnavi și nu de ieri de azi. Suntem bolnavi de infatuare și prostie, iar combinația este letală.
Sigur, toți vom muri, la un moment dat. Dar poate că nu vrem toți să murim acum de un carcalac. Sau de o peritonită care nu poate fi operată pentru că nu sunt locuri în spital sau, în curând, medici care să ne anestezieze.
Epopeea se apropie de sfârșit. Vom fi o țară de gropi comune, iar la capul celui care a fost poporul român va cânta fals un preot fals, îmbrăcat în trening chinezesc, încălțat în șlapii de plastic primiți la ultimele alegeri.
Măcar naibii să ne îngroape cineva, că de pomeni și colivă ne vom șterge pe bot. (Adriana Stoicescu)
