În anul 2019, dl. profesor ?????? ??????̧, decanul Facultăţii de Litere – Centrul Universitar din Nord Baia Mare a avut ideea şi a demarat iniţiativa de a aduce o ????̆ ??????̧??????̆ ?????????̆ ?????????̧???? în curtea Facultăţii de Litere. Demersurile sale au avut succes, iar în locul unor tufişuri, a ajuns în mijlocul studenților, ???? ?????????? din localitatea Săcel, donată de un inimos român, Ştefan Peter. Aici, casa-muzeu, va servi şi de laborator didactic pentru studenţii şi masteranzii de la specializările Etnologie şi Etnoturism, din cadrul Facultăţii de Litere, şi, de asemenea, pentru studenţii, elevii şi pentru toţi cei interesaţi de elementele identitare maramureşene şi româneşti.
Acţiunea decanului, denumită „?????̆? ? ????̆ ??????̧??????̆”, a beneficiat de deschidere pe toate planurile, de la Rectorul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, dl. Prof. univ. dr. ing. Vasile Ţopa, care s-a declarat încântat de această idee, până la Primarul oraşului Baia Mare, dl. Cătălin Cherecheş, care a aprobat certificatul de urbanism, iar dl. Vasile Moldovan, fostul prefect al judeţului Maramureş, a susţinut din plin această iniţiativă. Cel mai de preţ ajutor i-a fost oferit de dna prof. Măriuca Verdeş, iniţiatoarea proiectului „?̧????? ??̆??̆??????? ????̆????”, prin care se predă folclorul ca disciplină opţională în Maramureş şi care l-a găsit pe dl. Ştefan Peter, dispus să doneze casa bunicilor Facultăţii de Litere. Alături de aceşti oameni inimoşi, decanul Mircea Farcaş a găsit deschidere şi sprijin gratuit la doamna arhitect Laura Zaharia care a întocmit întreaga documentaţie în vederea obţinerii aprobărilor necesare reconstruirii „????? ??????????”, iar dl. ing. Ioan Buda, a pus umărul la propriu, demontând şi montând gratuit casa ţărănească maramureşeană, asigurând şi transportul acesteia.
Astfel, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, prin Facultatea de Litere din Baia Mare, a reuşit salvarea unei case tradiţionale, de peste 100 de ani de la dispariţie, manifestându-şi întreaga preţuire pentru cultura tradiţională românească, fiind un model, nu numai pentru mediul academic naţional, ci şi internaţional.





