Muzeul Județean de Mineralogie ,,Victor Gorduza” din Baia Mare în colaborare cu Teatrul Ararat, Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” și Cenaclul Cultural ,,Tinerii Clasici” organizează un eveniment cultural-artistic, miercuri, 31 martie, de la ora 16:00, prin care vor fi transmise online cugetările și poveștile despre viața și opera marelui poet român, Nichita Stănescu.
Pe data de 13 decembrie 2020 s-au împlinit 37 de ani de la trecerea în eternitate a marelui poet Nichita Stănescu, considerat a fii unul dintre cei mai importanți scriitori români.
Nichita Hristea Stănescu s-a născut la Ploiești, pe data de 31 martie 1933, într-o familie de țărani prahoveni care s-au mutat la oraș. Numele său provine de la bunicul mamei, care a fost fizician (Nikita Ceraciuchin), dar și de la bunicul tatălui, care a fost comerciant și producător de țesături grele de tipul abalei (Hristea Stănescu).
A avut o intensă operă literară, care a debutat cu volumul ,,Sensul Iubirii” din 1960 și s-a încheiat cu volumul ,,Antimetafizica”, unele poezii fiind publicate după moartea poetului, de către fosta sa soție Doina Ciurea, care a fost la rândul său poetă și eseistă.
În vara anului 1977, poetul era deja dependent de alcool, după spusele prietenului său Ștefan Augustin Doinaș, iar în 1981 în urma crizelor hepatice Nichita Stănescu a fost internat la Spitalul Fundeni. Pe data de 13 decembrie 1983, marele poet român trece în eternitate, murind de ciroză.
A primit numeroase premii literare, printre care se numără Premiul Internațional ,,Gottfried von Herder” și Premiul ,,Cununa de Aur” al Festivalului Internațional Serile de Poezie de la Struga.
În memoria marelui poet român au fost denumite după numele acestuia numeroase instituții, dar și monumente istorice, în întreaga țară (Școala Gimnazială din Baia Mare, strada Iza nr.2, este numită Nichita Stănescu, În anul 1999, Parcul din Piața Victoriei, Ploiești primește numele marelui poet, În anul 2012, la Școala Gimnazială din comuna Ceptura este dezvelit un bust al poetului ).
Ștefan Augustin Doinaș: ,,Nichita Stănescu se mișca într-adevăr într-o sferă superioară, siderată de valori exclusiv artistice. Cât despre gustul său pentru „compromis”, cred sincer că nu prea știa ce înseamnă acest lucru, tocmai pentru că era un ingenuu. Dacă nu mi-ar fi teamă că devin prea … doct, aș zice că spiritul său ludic îl făcea să plutească pe deasupra situațiilor, pentru a căror substanță tragică cred că nu avea „organ”: tălpile lui nu se atingeau nici de flori, nici de mocirlă. Singurul păcat al lui Nichita Stănescu a fost crima săvârșită față de sine însuși: distrugerea sistematică a carcasei care-i asigura superbul exercițiu al spiritului.
„Nichita Stănescu este cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanșa asupra poeților ei.”
Eugen Barbu: ,,În acest bâlci al deșertăciunilor care este poezia, peisajul nostru liric ar fi lipsit de unitate fără poezia lui Nichita Stănescu. Lângă răzvrătitul Ion Gheorghe, gânditorul melancolic Ioan Alexandru și jongleri al cuvintelor cu Sorescu și Dimov, iată un paranimf blond din Vizanț, poet limbut, plin de amenințări, gelos pe orice laudă ce-i scapă, încărcat de diplomații ca o Triplă Alianță, adolescent firav, îmbătrânit în imaginea purității, de un talent remarcabil și de un meșteșug și mai și. Ca și autorul lui Iona, are adoratori fanatici, discipoli și exegeți neîndurați, ce nu suferă contrazicerea. De fapt, nu trebuie dată aici o bătălie în jurul operei sale, pentru că ea este limpede, străvezie, încărcată doar de artificii copilărești, ici și colo, iute depistabilă pentru un ochi agil. Defoliată de excese arbitrare cu iz filozofic, de o răceală impusă de teoreticieni ce au denaturat-o, poezia lui Nichita Stănescu… rezistă vremii”.
Acestea sunt spusele unor critici ale vremii care l-au cunoscut pe marele poet și i-au studiat intens opera.
