După un lung proces de beatificare, care a durat aproximativ 20 de ani, în data de 2 iunie 2019, prezent la Blaj, Papa Francisc i-a beatificat pe cei șapte epsicopi greco-catolici, uciși din ură față de credință, in odium fidei, în temnițele comuniste sau prin domicilii forțate. Printre cei șapte fericiți martiri români se numără și Preafințitul Alexandru Rusu, primul Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș, mort în închisoarea din Gherla la data de 9 mai 1963, după 15 ani de pelegrinări prin diferite închisori comuniste.
Ce înseamnă acest lucru pentru noi?
Declararea de către Biserică a unui fericit sau sfânt este în primul rând o bucurie pentru întreaga comunitate creștină deoarece sfinții sunt cei care pururi văd Fața lui Dumnezeu și se bucură de comuniunea sfinților. Ei sunt cei care mijlocesc pentru toți oamenii, indiferent de confesiunea lor, deoarece sfinții sunt ai tuturor. Bucuria este cu atât mai deplină pentru Eparhia de Maramureș, cu cât, de acum înainte, Preasfințitul Alexandru se numără în rândul fericiților declarați de Biserică și este mijlocitorul nostru către Dumnezeu. Toți credincioșii Eparhiei de Maramureș îl pot avea pe Fericitul Alexandru ca mijlocitor, încredințați fiind că rugăciunile adresate lui sunt o mijlocire la Tronul lui Dumnezeu pentru toți oamenii.
Procedura de Beatificare și de Canonizare în Biserica Catolică
Beatificarea este definită în instrucția Sanctorum Mater ca un act prin care Suveranul Pontif, acordă unui creştin catolic decedat, care, urmându-l pe Hristos, și-a sacrificat viața ca martir, titlul de „Fericit” şi permite să i se aducă un cult public de către un grup limitat de credincioşi (de ex., o ţară, o eparhie, un institut de viaţă consacrată). Beatificarea constituie prima etapă spre a deveni sfânt.
Urmează apoi un alt proces, cel de canonizare, în urma căruia, persoana este declarată în mod solem sfântă și este trecută în lista oficială a tuturor sfinților. În urma procesului de canonizare, papa declară în formă definitivă şi solemn că un creştin catolic se află acum în slava cerească, mijloceşte pentru noi la Domnul şi este propus spre a fi venerat în mod public de întreaga Biserică și nu doar de o eparhie sau o țară.
În ce privește procesul de canonizare al episcopilor noștri martiri, acesta va fi unul personal pentru fiecare și nu va mai fi unul colectiv, ca cel de beatificare.
Pentru ca acesta să înceapă, este nevoie ca o persoană să mărturisescă un miracol făcut de unul dintre Episcopii martiri. În momentul în care un credincios observă o schimbare miraculoasă, o vindecare sau alt fapt miraculos care s-a petrecut prin mijlocirea unuia dintre cei șapte fericiți, poate să anunțe cu încredere Episcopia, deoarece se consideră a fi semnul că persoana căreia s-a rugat se află în Paradis şi că poate şi vrea să-i ajute pe cei de pe pământ.
Minunea se analizează cu mare prudenţă, făcându-se o anchetă diecezană amănunţită, al cărei rezultat se trimite Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. Această anchetă – o nouă Positio – asupra minunii trebuie făcută de o comisie de 5 medici; dacă aceştia declară că nu cunosc nici o explicaţie raţională şi ştiinţifică asupra evenimentului, aceasta poate fi considerată ca o posibilă minune. După aceasta, o comisie de 7 teologi examinează presupusa minune, urmând a avea verdictul definitiv în faţa comisiei episcopilor şi cardinalilor a Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor.
Dacă vine recunoscută minunea, după acelaşi procedeu folosit la beatificare, fericitul este declarat „sfânt” într-o Liturghie publică solemnă de canonizare şi cultul său este extins în întreaga Biserică; se stabileşte, de asemenea, şi o dată în calendarul liturgic general în care se va face memoria acestui nou sfânt.
Surse: www.ercis.ro
