Transformarea lui Vlad Voiculescu dintr-un activist umanist bun într-un politican prost, care nu gândește sau nu-i pasă de consecințele acțiunilor sale, este una dintre cele mai mari și neplăcute surprize pe care le-am avut de când observ politica românească.
Greșelile, gafele, „aroganțele” lui Voiculescu nu au fost ale unui idealist animat de bune intenții, atunci le-aș fi înțeles și, poate, scuzat, au aparținut unui politican egocentric, preocupat nu de crearea de capacități ATI pentru salvarea oamenilor, ci să ia prim-planul într-o înghionteală de el provocată cu partenerii de guvernare. Decizia guvernului Cîțu de a-l demite este corectă și justificată, dacă ar fi să luăm în considerare fie și numai ultima sfidare din partea lui Voiculescu: publicarea unui document foarte important, privind carantinarea Bucureștiului, fără știrea și acordul premierului, care este și președinte al Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
Scurtul mandat al lui V. Voiculescu a adus deja o contribuție mare și nefastă la disoluția autorității în România. O ieșire de la guvernare a USR Plus, dintr-o „solidaritate” trufașă cu tăciunele care nu e diamant, da-i al nostru, în această situație gravă, de vârf de pandemie, în care se zbate România, ar fi unul dintre cele mai josnice și iresponsabile gesturi comise vreodată de un partid, cu consecințe incalculabile pentru noi toți.
