200 de cazuri pe zi în mai. 1500 de noi cazuri pe zi în septembrie. 3000, în octombrie. 8000 pe zi – bine ai venit, noiembrie. Probabil, nu va trebui să așteptăm decembrie pentru 10.000. De 8 luni de zile, viața noastră se raportează, cu update zilnic, la aceste cifre.
Am dezvoltat o dependență periculoasă față de ”câte cazuri noi sunt azi?”. Și, între timp, oricine a devenit statistician și virusolog. În realitate, nici statisticienii, nici virusologii, nu se ghidează după ”explozia de cazuri”. Dar e deja prea târziu: planeta e stăpânită de această dictatură a datelor.
Guvernele lumii ”închid” și ”deschid” țări, acoperindu-se cu ”numărul de cazuri”. Când, de fapt, acest număr e doar un fake-news, e doar o parte din ”adevăr”. Iar adevărul spus doar parțial e mai aproape de minciună decât de adevăr. Spre exemplu, sunt state care testează masiv și cu simț de răspundere, dar și state care testează ”pe sărite”, fără o strategie. Asta înseamnă că într-o țară care raportează, să zicem, 5000 de cazuri ar putea să existe 50000 de infectări, iar în altă țară care raportează tot 5000 de cazuri ar putea să fie, de fapt, sute de mii de persoane infectate.
Experții spun că nu creșterea cazurilor trebuie să ne sperie. Scopul testării masive nu e explozia cazurilor, ci apropierea de numărul real de infectări.
Într-o lume în care numărul de cazuri a ajuns să fie ”știrea zilei”, am ajuns să ignorăm adevăratele necazuri.
Am și eu din ce în ce mai mulți cunoscuți testați pozitiv. Câțiva și-au pierdut gustul și mirosul, alții au avut febră o zi – două, alții asimptomatici, unii fac conștiincios sport acasă, așteptând să treacă 14 zile. Aproape toți sunt foarte bine. Ei sunt “cazurile”. În schimb, am și doi colegi care și-au pierdut mamele din pricina Covid-19, fără măcar să le poată da ultima îmbrățișare. Și, de aici, încep necazurile. Dar lumea e speriată, zi de zi, de cazuri, nu de necazuri.
Vorbesc des cu oamenii din cercul meu izolați în casă de virus. Le-a încurcat planurile, dar, atâta vreme cât au forme ușoare, nu le-a dat viața peste cap. Nu pot spune același lucru despre copiii care fac școală online, de acasă. Izolarea educației la domiciliu nu e un caz, e un necaz. ”Pedagogia pe Zoom” ne-a dat, cu adevărat viața peste cap. Și, nouă, părinților, și profesorilor, și, din păcate, cu forme severe, elevilor.
Cum stăm noi, așa, în fiecare zi lăsată de la Doamne-Doamne, și numărăm cazuri, din funcția noastră de statisticieni de sufragerie, din calculele noastre ”exacte” ne scapă alte și alte necazuri. Da, aproape toți prietenii mei infectați sunt bine, dar nu sunt deloc bine alți prieteni, cu afaceri, mici sau medii, afectate de pandemie. Zilnic, aflu de la câte unul că a mai închis, a mai trimis oameni acasă, și-a mai redus activitatea, a mai făcut o noapte albă încercând, în picaj, să evite zdrobirea și să aterizeze măcar în siguranță. Noi ne îngrozim de cazuri, dar lor nimeni nu le plânge de necaz.
Și-ar mai fi un necaz. Exact când noi încercăm să ne protejăm (habar n-avem cât de eficient), în continuare o masă “imună” la recomandări, la avertismente, la restricții, la reguli, la legi, la orice, declamă retoric “Jos botnița!” Zilele trecute, când am postat pe Instagram un video de la o ședință din radio, la care toți purtam măști, am primit câteva mesaje de genul “jenant că purtați mască!” Ai spune că acestea sunt cazurile pierdute. Necazul e că noi, ceilalți, trebuie să ne descurcăm cu virusul, în timp ce cazurile acestea trăiesc printre noi.
După 8 luni de pandemie, suntem încă nevoiți să construim avionul în timpul zborului. Experți sau profani, suntem încă departe de adevăr. Se pare că suntem și mai departe de “va fi bine”.
A număra zilnic cazurile nu ne conduce, în niciun caz, spre bine sau spre adevăr. Dacă ne vom raporta în continuare doar la asta, vom fi doar niște cetățeni informați, din ce în ce mai sensibili la spaimă și frică. Dacă am începe să numărăm necazurile din jurul nostru, din economie, din societate, chiar din sinea noastră, poate că nu s-ar termina mai repede pandemia, dar măcar ne-am apropia mai mult de adevăr. Adevărul e dincolo de cifre. Îl găsești, mai degrabă, în oameni.
Mihai Morar / Gândul
hai sictir