Întrebarea “ce înseamnă pâinea vieții”s-a aflat în centrul cuvântului de învățătură care a însoțit rugăciunea antifonului marian “Îngerul Domnului”, de duminică, din Piața San Pietro.
Pornind de la Evanghelia din liturgia duminicii a 19-a de peste an, după sfântul Ioan, capitolul 6, pontiful a reparcurs fragmentul în care se relatează despre Isus care continuă să predice mulțimii care a văzut minunea înmulțirii pâinilor. “Și” – explică pontiful – “îndeamnă acele persoane să facă un salt de calitate: după ce a amintit mana cu care Dumnezeu i-a săturat pe părinții lor de-a lungul deșertului, acum aplică sieși simbolul pâinii. Isus spune în mod clar: ‘Eu sunt pâinea vieții’ (In 6,48).
“Ce înseamnă ‘pâinea vieții’? Pentru a trăi, este nevoie de pâine. Cel căruia îi este foame nu cere mâncăruri rafinate și scumpe, ci pâine. Cel șomer nu cere salarii enorme, ci ‘pâinea’ unui loc de muncă. Isus se revelează ca fiind pâinea, adică esențialul, necesarul pentru viața de fiecare zi “ – a spus pontiful, evidențiind că Isus „nu este o pâine ca toate celelalte, ci pâine vieții”.
„Cu alte cuvinte” – a continuat – „fără Isus, în loc să trăim trecem doar prin viață, pentru că doar Isus ne hrănește sufletul, doar El ne iartă de acel rău pe care de unii singuri nu reușim să-l depășim, doar El ne face să ne simțim iubiți chiar dacă toți ne dezamăgesc, doar El ne dă forța să iubim și să iertăm în dificultăți, doar El este dătătorul de viață pentru totdeauna când se termină viața aici pe pământ.”
Îndemnându-ne să rămânem asupra frumoasei imagini a lui Isus care spune că este „pâinea vieții”, papa Francisc a explicat că în expresia „Eu sunt pâinea vieții”, Isus „sintetizează într-adevăr întreaga sa ființă și întreaga sa misiune”. Acesta se va vedea pe deplin la final, la Ultima Cină. „Isus știe că Tatăl îi cere nu doar să dea de mâncare mulțimii, ci să se jertfească pe sine, să se frângă pe sine, propria viață, propriul trup, propria inimă, pentru ca noi să avem viața”.
„Aceste cuvinte ale Domnului” – a continuat – „trezesc în noi uimirea pentru Darul Euharistiei. Nimeni în această lume, oricât de mult ar iubi o altă persoană, nu poate deveni hrană pentru aceasta. Dumnezeu a făcut acest lucru și îl face pentru noi. Să reînnoim această uimire. Să o facem adorând Pâinea vieții, deoarece adorația umple viața de uimire.
Isus observă că, în Evanghelie, în loc să se uimească, lumea se scandalizează. Își spune: „Noi îl cunoaștem pe acest Isus, îi cunoaștem familia. Cum poate să spună: Sunt pâine coborâtă din cer?” (Cf versetele 41, 42)
„Poate că și noi ne scandalizăm: ar fi mai comod pentru noi un Dumnezeu care stă în cer, fără să se amestece, în vreme ce noi ne ocupăm de cele de aici, de pe pământ” – a spus Sfântul Părinte, subliniind că, de fapt, „Dumnezeu s-a făcut om pentru a intra în lumea concretă. Îl interesează orice aspect al vieții noastre. Putem să-i spunem despre sentimentele noastre, despre muncă, despre cum am petrecut ziua, orice lucru. Isus dorește să aibă această intimitate cu noi” – a spus papa Francisc, specificând că lui Isus nu-i place să-l neglijăm, să-l dăm la o parte sau să-l chemăm în ajutor doar când avem nevoie.
„Eu sunt pâinea vieții. Cel puțin o dată pe zi ne găsim împreună la masă: poate seara, în familie, după o zi de muncă sau de studiu. Ar fi frumos ca, înainte de a frânge pâinea, să-l invităm pe Isus, pâinea vieții, cerându-i cu simplitate să binecuvânteze ceea ce am făcut sau ceea ce n-am reușit să facem. Să-l invităm acasă, să ne rugăm în stil „domestic”. Isus va sta la masă cu noi, și vom fi săturați de o iubire mai mare.
La finalul reflecției care a însoțit rugăciunea antifonului marian “Angelus”, papa Francisc a invocat-o pe Preacurata Fecioară Maria, în care Cuvântul s-a făcut trup, invocând ajutorul de a crește, zi după zi, în prietenia cu Isus, pâinea vieții.
