În urmă cu 31 de ani, pe data de 6 mai 1990, a avut loc prima deschidere a frontierelor dintre România și Republica Moldova, care în acea vreme făcea parte din fosta Uniune Sovietică, declarându-și independența la 27 august 1991. Acțiunea, cunoscută sub numele de „Podul de flori de peste Prut”, a fost organizată de Liga culturală pentru unitatea românilor de pretutindeni, împreună cu Asociația Culturală București-Chișinău și Frontul Popular Moldova.
De-a lungul a 700 de km de frontieră de pe Prut au fost deschise opt puncte de trecere (Miorcani-Pererita, Stânca-Costești, Iași-Sculeni, Ungheni-Pod Ungheni, Albița-Leușeni, Fălciu-Țiganca, Oancea-Cahul, Galați-Giurgiulești).
„Podul de flori de peste Prut” a fost un moment istoric emoționant, în urma căruia toate procedurile de trecere a frontierei dintre cele două țări au fost simplificate. Frații români, de pe ambele părți ale Prutului, au avut posibilitatea de a traversa Prutul, în ambele direcții, între orele 13-19, fără a avea nevoie de pașaport și viză. O mulțime de români s-au întâlnit cu frații moldoveni la mijlocul podului peste Prut și peste un milion de români de pe ambele părți ale Prutului și-au întâlnit rudele și prietenii, după mult timp. A fost o întâlnire a bucuriei, a speranței, un moment istoric de neuitat.
Acțiunea a debutat la ora 12, ora Bucureștiului, care a devenit ulterior și ora oficială a Chișinăului, cu un Te Deum, oficiat de un sobor de preoți. La finalul acestui Te Deum, clopotele bisericilor de pe ambele maluri ale Prutului au răsunat împreună, după zeci de ani. Ca un gest simbolic, de la Miorcani, toți cei prezenți au dăruit ofranda Prutului, sub forma de flori multicolore. Punctul culminant al acțiunii a constat în trecerea Prutului și întâlnirea dintre românii de pe ambele maluri, care au prezentat spectacole de muzică populară, hore, urându-și sănătate și fericire. Conform www.basarabeni.ro, liderii unor asociații civice și politice din Republica Moldova au publicat un manifest, în care se spunea că:
„Prutul a fost şi va rămâne o apă care uneşte două maluri ale Moldovei. De când acest râu a despărţit frate de frate, sufletul înjumătăţit al românului a tot umblat peste apa lui, ca Isus peste apele mării. Conştiinţa, credinţa, spiritul n-au avut hotare. Cei care au încercat să le hotărnicească s-au făcut de ruşine în faţa lui Dumnezeu şi a lumii întregi. Noi, românii, suntem la noi acasă ‘de la Nistru pân’ la Tisa’, din vârful Carpaţilor până la mare. Şi această casă o vrem de acum înainte cu toate uşile deschise, pentru a ne putea vedea la faţă cu fraţii de acelaşi sânge şi pentru a ne întregi sufletele”.
