Vineri, 31 ianuarie, cu începere de la ora 09.00, a avut loc Festivitatea de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa, la propunerea Facultății de Litere din Baia Mare, din partea Universității Tehnice Cluj-Napoca, pentru domnul Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române.
Ceremonia de decernare a avut loc în Aula Magna a Centrului Universitar unde au luat parte numeroase personalități din mediul cultural și academic precum și elevi și studenți din municipiul Baia Mare.
A fost un moment emblematic pentru mediul academic și implicit pentru comunitatea maramureșeană, iar inițiativa Senatului Universității Tehnice din Cluj-Napoca este demnă de toată considerația Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, instituție care se bucură de o foarte bună colaborare cu Universitatea Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca al cărui rector este Excelența Sa, academicianul prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop.
Felicităm Facultatea de Litere a Centrului Universitar Nord Baia Mare, care de-a lungul anilor, a menținut o strânsă legătură științifică și afectivă cu prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, iar azi a făcut posibilă realizarea acestui eveniment de amploare pentru Maramureș.
Vă redăm, în continuare, un scurt fragment din prelegerea care confirmă activitatea laborioasă şi prodigioasă a domnului academician Ioan-Aurel Pop.
“Maramureșul – între țările generatoare de țări românești”
“România este o țară de țări, mult mai mult, și adesea în sensuri diferite decât alte state. Firește, mai toate statele europene au în componența lor variate provincii istorice, cu nume sugestive, încărcate de istorie. Acest gen de provincii istorice, ținuturi, teritorii, cu mai multă sau mai puțină încărcătură politică veche, se chemă, de regulă, în românește, țări.
În acest lung șir la țărilor Țării se află câteva care sunt creatoare sau generatoare de țări. De exemplu, Negru Vodă (Radu Negru) și însoțitorii lui au descins din Țara Făgărașului și au dat un impuls procesului de închegare politică a Țării Românești. Nobilul (de origine cnezială) Dragoș și voievodul Bogdan de Cuhea, cu cetele lor maramureșene, au ajutat la formarea Țării Moldovei.
Secole la rând, regiunea intracarpatică propriu-zisă (Transilvania voievodală), Maramureșul, Banatul au fost nu numai un rezervor etnic românesc, din care se revărsa preaplinul peste munți și peste margini, dar și un rezervor politic, un potențator de organizare politică, în urma presiunilor Regatului Ungar cuceritor.
Țara Maramureșului s-a format ca nucleu de latinitate printer dacii liberi, după ce populația romanizată din fosta provincie Dacia s-a putut extinde spre nord, prin ”roire”, în căutarea unor pământuri roditoare, a unor pășuni bune, a sării, a metalelor neferoase.
Prima informație documentară despre Maramureș se află într-o diplomă din 1199, prin care regele Emeric al Ungariei îl răsplătește pe comitele Laurențiu cu o moșie în comitatul Sopron pentru merite credincioase și mai ales pentru ajutorul dat cu prilejul unui accident petrecut in Maramorisio, tempore vanationis (”în Maramureș, în timpul unei vânători”). Pe atunci, Maramureșul apărea ca entitate distinctă de Ungaria și situată în afara ei.
La 1231, regele Andrei al doilea acorda familie comitelui Toma pădurile Chicuș (KeyKus) și Finteuș (Fenteus), la sud de Maramureș, pe versantul sudic la munților Gutâi și Țibleș, în Țara Lăpușului, până spre Someș.
La 6 ianuarie 1272, regele Ștefan al V-lea era în Maramurissio și emitea de atunci o diplomă. Prima pătrundere efectivă a autorității regale în Maramureș se petrecea cam tot atunci, când se emitea o diplomă privind Viscul familiei Hontpazmany-Ujhely. Teritoriul ocupat atunci lângă Visc de această familie era alipit comitatului Ugocea.
Maramureșul nu are încă organizat sub egida Regatului Ungariei. Primii coloniști străini sau ”oaspeți” (hospites) catolici (germani și maghiari) vin în Maramureș după 1271, dar așezările date lor le avem consemnate abia în secolul al XIV-lea, fiind vorba de Hust, Visc, Teceu și Câmpulung.
Sighetul este mai recent, fiind creat ca târg pentru ”oaspeți” abia la începutul secolului al XIV-lea. Pentru acești ”oaspeți” s-au alcătuit, natural, parohii catolice și s-au construit biserici de piatră. Aducerea de supuși catolici în regiune a adus în atenție chestiunea arondării ecleziastice. Concurența era între Episcopia Transilvaniei și Episcopia de Agria. Jurisdicția religioasă a unei episcopii catolice în Maramureș datează abia din 1298, fiind vorba despre episcopia din Agria (Eger), în ciuda concurenței cu episcopia Transilvaniei.
Cea mai importantă instituție laică era regalitatea, iar regele acționa în teritoriu prin trimișii săi personali, numiți comiți. Titlul de comite de Maramureș apare pentru prima oară în surse la 1303.”
