Azi, 19 iulie, se implinesc patru ani de cand „duhovnicul neamului de la malul marii” s-a mutat in vesnicie. Cunoscut pentru anii grei de inchisoare comunista prin care a trecut, parintele Arsenie Papacioc a gustat din “binecuvantarea suferintei si prigoanei”. Durerea si torturile la care a fost supus nu l-au inrait, ci l-au intarit si l-au ajutat sa inteleaga mai bine suferinta umana, reusind astfel sa ia in “causul mainii sale” pacatele si greutatile celor care l-au vizitat de atatea ori la manastire pentru un sfat sau pentru a-si usura povara pacatelor acumulate pe parcursul vietii.
Parintele Arsenie Papacioc s-a nascut intr-o zi de mare praznic, in 15 august 1914, de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului. Inca din copilarie, duhovnicul de mai tarziu, era foarte evlavios, fiind atras de bogatia spirituala a Bisericii. Parintele insusi marturiseste: ”Datorita educatiei din familie am constientizat inca de mic prezenta lui Dumnezeu langa noi. Si asta mi-a ajutat enorm. Eram eu mic, dar gandeam mai batraneste”
.
Micul Anghel (pe numele sau de botez) nu era un copil ca oricare, el se deosebea de ceilalti printr-un comportament smerit si care nu cauta sa iasa in evidenta cu nimic, ba de cele mai multe ori cedand in fata lor. Pana la varsta de 20 de ani, tanarul Anghel practica diverse sporturi si obtine unele medalii la intrecerile interscolare din Bucuresti, fiind primul la viteza si al doilea la sarituri. Parintele a relatat ca miscarea din tinerete l-a ajutat foarte mult in viata, antrenandu-i spiritul vigilent si o stare de prezenta continua pe care o recomanda tuturor.
De-a lungul vietii, el a fost muncitor la fabrica de armament Malaxa din Brasov, primar al comunei Zarnesti si apoi apropiat al bisericii. A trecut prin penitenciarul de la Vaslui, dar si prin cel de la Aiud. Cea mai mare parte a timpului o petrece la Zarca, unde erau inchisi in regim de exterminare cei mai puternici si necompromisi dintre detinuti. Parintele insusi socoteste o minune faptul ca a supravietuit acestui regim de exterminare, in urma caruia mureau majoritatea.
In inchisoare, Anghel Papacioc era considerat „monahul in haina laica“. Era hotarat sa se lepede de lupta politica si sa o adopte pe cea spirituala, astfel incat la 15 ianuarie 1947 era primit ca frate in manastirea valceana Cozia. A fost tuns in monahism la 26 septembrie 1949 de ieromonahul Benedict Ghius, avandu-l ca nas de calugarie pe Petroniu Tanase. In anul 1976 a fost numit preot si duhovnic la Schitul „Sfanta Maria” din Techirghiol, acolo unde si-a petrecut ultima parte a vietii si unde este si inmormantat.
La manastirea din Techirgiol, veneau numerosi oameni dornici sa-si desarte disperarea, framantarile si necredinta in fata Parintelui care “avea darul sa-ti ia sufletul din tine, sa-l atinga de sufletul sau si pe amandoua sa le prezinte inaintea tronului Preasfintei Treimi”. In inimile multora dintre cei care i-au trecut pragul chiliei rasuna inca indemnul marelui duhovnic, de a simti in permanenta, prezenta lui Dumnezeu in existenta lor pentru ca asa cum spunea parintele Arsenie Papacioc: “o clipa poate fi un timp si un suspin o rugaciune”.
Sursa: Camelia Tocaci
