„Guvernul meu” poate fi numit, fără tăgadă, guvernul Chupa Chups. Imaturii politici bagă în gură orice bomboană dată din laboratoarele marilor ucigași economici.
V-ați întrebat vreodată, în ultimii ani, de ce a murit pofta românilor de revoltă? Așa-i că-mi dați dreptate? Pe vremea când susțineam că mitingurile au fost regizate, doar pentru a face culoar hegemonilor spre resursele națiunii, atât umane, cât și materiale, m-ați înjurat. Ați râs de Viorica Dăncilă. În comparație cu Raluca von Brukenthal, pare monumentală.
Raluca Turcan e efigia perfectă a neputinței. A mediocrității calificate. A mecanismului de impunere forțată a unui politruc la pupitrul de comandă. Condamnarea la moarte a pensionarilor, e viziunea ei și lipsa de grijă față de bătrânii noștri, pentru a avea maximă disponibilitate pentru bătrânii lor. Când te gândești că săraca s-a vârât în #echipacastigatoare și acum e pe lângă drum, pe lângă gard, stai să te gândești că Orban n-a săvârșit o calomnie la adresa naturelului ei simțitor de primadonă, acum expirată.
Poate că niciodată atât de mulți neisprăviți nu s-au adunat împreună. Oameni cu identități îndoielnice, cu responsabilități limitate, cu deprinderi profesionale cu sumă nulă, toți compun ultimul paragraf al închinării națiunii române, a punerii în genunchi a tot ce mai e responsabil.
În doi ani de “Guvernul meu,” ați identificat vreo politică națională, în interesul românilor sau doar evidențe ale instituirii stării de precaritate, pentru a-i trimite pe cei slabi în lesă?
Sunt atâția consumatori de Chupa Chups în “Guvernul meu”, că nu sunt destule bomboane pe băț, câte se cer la nivelul preșcolarilor politici, cu ifose de salvatori.
Niciodată românul parcă nu a fost mai batjocorit. Și nimeni nu mai dă nicio ripostă. S-au închis robinetele pentru organizatorii de proteste! (Marius Ghilezan)
